Un copil de 7 ani, operat la piciorul sănătos

Un copil de 7 ani, operat la piciorul sănătos
Publicat: 12/02/2014, 14:23
Actualizat: 29/07/2014, 20:25

Un copil de 7 ani a fost operat la piciorul sănătos la Spitalul de Copii din Brașov. Familia copilului a depus o plângere la Colegiul Medicilor pentru eroarea făcută de medicul ortoped.

Minorul fusese internat la sfârșitul lunii ianuarie pentru a i se scoate o tijă din piciorul stâng, tijă care îi fusese implantată în luna iunie a anului trecut. Ajuns în sala de operație, medicul a început intervenția chirurgicală la piciorul sănătos.

„Medicul și-a dat seama de eroarea făcută la scurt timp de la începerea intervenției chirurgicale. Tot ce a făcut la piciorul drept a fost o incizie la nivelul pielii, care se va vindeca în câteva săptămâni, iar copilul nu va rămâne cu semne. După operație medicul i-a anunțat pe părinți de greșeală făcută, și-a cerut scuze, iar aceștia nu au avut niciun fel de pretenție”, a declarat Ilie Alben, director medical al Spitalului de Copii Brașov.

Reprezentantul unității sanitare a menționat că a aflat din presă de faptul că familia copilului operat la piciorul greșit a sesizat Colegiul Medicilor.

Nu este prima dată când medicii fac o astfel de greșeală. În luna octombrie a anului trecut o femeie din Petroșani și-a rupt piciorul stâng în urma unei căzături, iar medicii au operat-o la piciorul drept.

Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, în perioada 2009 – 2012 un număr de 14 medici au fost sancționați disciplinar sau li s-a interzis practicarea profesiei.

Doar în 2012, CMR a retras dreptul de liberă practică, timp de un an, în cazul a trei medici, iar alți doi au fost sancționați cu interzicerea practicării profesiei pentru o perioadă de trei luni. Trei dintre aceste decizii au fost contestate în instanță, fiind în curs de soluționare.

În 2011, Colegiul Medicilor a dispus în cazul unui medic retragerea calității de membru, iar în 2010 alți doi au fost sancționați – unul cu interzicerea profesării pentru 6 luni, iar altul pentru un an. Deciziile au fost contestate în instanță, dar nu au fost soluționate. Cinci medici au primit interdicție de a-și practica profesia pentru 6, respectiv 8 luni, în 2009, din partea Colegiului.

Dincolo de aceste penalizări impuse de for, doctorii care provoacă un prejudiciu unui pacient suportă și sancțiuni de ordin financiar pentru că polițele de asigurări de malpraxis disponibile în prezent nu acoperă despăgubirile morale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Cum a reacționat Mama Geta, după ce Culiță Sterp s-a căsătorit cu Daniela, fără să...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Dezvoltator imobiliar, despre investiția într-un apartament la Cluj: „E atractivitatea prostului. Treceți pe lângă blocurile...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
De miercuri seară, vremea se schimbă radical în toată ţara. ANM anunţă răcire accentuată, vânt...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu iși face dreptate în instanță. A urgentat procedura pentru a-și lua mai rapid...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Donald Trump Jr. critică decizia lui Biden privind aprobarea rachetelor americane pe teritoriul Rusiei şi...
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muntele Mic, o stațiune uitată, dar specială. Nu te plictisești niciodată
Președintele TAS din Kosovo, declarație total neașteptată. De ce susține că tricolorii se vor bucura...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi